Cristina Elekes, o românca din Chengdu, un oras cu cca. 10 mil. locuitori, al patrulea ca marime din China

0
113

Cristina Elekes : Azi, 12 martie, s-a înregistrat un număr de 15 noi cazuri de îmbolnăviri în China. Ieri au fost 24, dintre care 5 de import (Italia și SUA). Un număr atât de mic este motiv de bucurie nemăsurată! În restul lumii, este un vârtej infernal și un motiv de îngrijorare profundă.

„Azi mi-am luat inima în dinți și m-am dus să mă tund. Începeam să arăt așa cum mă simt, și nu se cade. Din momentul în care am intrat în salon mi s-a luat temperatura, m-am dezinfectat pe mâini, am completat un tabel cu numele, numărul de telefon și temperatura pe care o aveam (36.4). Abia apoi s-au apucat de mine.” Cristina Elekes

Facebook Cristina Elekes, Chengdu
Facebook Cristina Elekes, Chengdu

Postarea mea trecută a avut un efect neașteptat. Ea nu s-a dorit a fi un raport de la fața locului, așa cum menționam în comentarii, ci o ilustrare a modului meu de a face față situației. Văd că a luat amploare, așa că mă simt impulsionată să completez cu unele detalii.
Cum a ajuns China la asemenea numere mici? Toată lumea care are acces la internet, TV și ziare știe ce măsuri draconice s-au luat aici. Nu doresc să discut aspectele politice, oricât sunt ele de relevante în această situație, și oricât au contribuit la managementul crizei. Nu sunt analist politic, și nu am de gând să devin unul acum.

Am trăit această întreagă monumentală situație aici – în mijlocul vârtejului. Am experimentat aceste măsuri în mod direct, pe pielea mea, cum ar veni. A fost o zvâcnire a întregii populații. Modalitățile au fost dure, au afectat o țară și o lume întreagă, însă sentimentul meu a fost că oamenii s-au raliat într-un mod de invidiat și au respectat regulile.

Excepții au existat cu siguranță, dar per total am fost toți pe baricade. Purtarea măștilor a fost unul dintre primele aspecte de care ne-am lovit, asta după introducerea în carantină a unor întregi orașe. Măștile sunt obligatorii. Nu există loc de întors. Te-au prins fără, te-au dat jos din autobuz, nu te lasă să intri nicăieri, te amendează și încearcă să te educe în privința lor. Unii spun că nu sunt bune de nimic și că nu e nevoie să le purtăm.

Aici nu s-a pus problema de vrut. În afară de asta, se fac studii în continuare despre cum se propagă acest virus, și parcă n-ai vrea să fii în preajma unuia deja infectat, care poate habar nu are, și să riști îmbolnăvirea. Ca peste tot, lumea s-a bulucit și a cumpărat în neștire. Au existat cazuri de speculă, care au fost rapid rezolvate. Ieri am găsit măști în magazinul local. Scumpe, dar de înțeles acum. Le-am cumpărat. Am luat un pachet de 10 bucăți, m-am gândit că poate au și alții nevoie de ele. Eu am avut noroc pentru că aveam în casă măști cumpărate mai demult pentru a mă proteja de poluare. Nu știu ce m-aș fi făcut fără.

Orașele din întreaga țară au trecut prin carantină. Unele masiv afectate au luat măsuri egal de drastice. Chengdu nu a avut un număr foarte mare de cazuri, dar chiar și așa a ajuns să se oprească în mod complet din aproape orice activitate.

Guvernele regionale au coordonat tot. Magazine, mall-uri, cinematografe, restaurante, absolut tot ce se putea închide a fost închis, cu afișe pe fiecare ușă, care te informau despre motivul închiderii. Supermarketurile mari au rămas deschise, dar au avut program redus. De fiecare dată când intram într-un magazin ni se lua temperatura (acest lucru se întâmplă în continuare). În paralel s-a mers pe coordonarea complexelor rezidențiale, adică a blocurilor de locuințe. Se dezinfectează pubelele, porțile, ușile de la intrarea în blocuri, pavelele de beton; în unele locuri am văzut că dezinfectau mașinile înainte să treacă de barieră; se dezinfectează coșurile de gunoi inclusiv pe străzi.

Avem covorașe care mustesc a dezinfectant la intrarea în complex, ni se ia temperatura de fiecare dată când sosim acasă. Am primit un card de identificare prin care demonstrăm că locuim la adresa dată, și că ieșim o dată pe zi. Nu avem voie să primim musafiri, iar acest lucru are loc deja de aproape o lună.

Panica aceea acerbă a cumpărăturilor a avut loc și aici. În zilele în care țara înregistra un număr năucitor de cazuri aveam voie să ieșim o singură dată la 3 zile, și nu tot neamul împreună cu bunici, mătuși, animale de companie și vecinii de la 2. Ieșea un singur membru al familiei, pentru aprovizonare.

Oamenii au cumpărat tot ce se putea cumpăra: orez, făină, ouă, legume, apă! Am trecut și eu prin momentele acestea și m-am aprovizionat cu cap, tocmai pentru că nu aveam voie să ieșim des, dar și pentru că voiam să evit băile de mulțime din magazine! Ideea de a-ți umple cămara trebuie să fie aceasta: ca să eviți, pe cât posibil, să te duci la shopping în plină pandemie. Cumpărați conserve, paste, orez, alimente neperisabile, dar și cele necesare dezinfecției. Pentru că totul paralizase în țară, era normal să ne așteptăm la o penurie de produse.

Cine și cu ce să aprovizoneze magazinele?

În ceea ce privește școlile, acestea s-au închis și au rămas închise. Nu există jumătăți de măsură. A chema profesorii la școală, dar nu copiii, este o altă modalitate de a ușura propagarea virusului. Adică îți dai cu stângul în dreptul doar ca să vezi că oamenii prestează. Așteptăm încă vești despre când se redeschid.

Mie mi-au bătut la ușă lucrători sociali, cred că din partea primăriei, ca să se asigure că sunt OK, să-mi ia datele și să mă sfătuiască să stau în casă și să am grijă. Am fost în permanență ținuți la curent prin SMS și postări pe Weibo (cea mai mare platforma socială de aici) despre numărul de cazuri, măsurile luate, oamenii care nu respectă regulile, urmările, detaliile despre întreaga luptă din întreaga țară. Inițial a fost copleșitor pentru mine – în viața mea nu am folosit Google Translate atât de mult. M-a ajutat însă să știu ce se întâmplă, și nu doar pe mine. În zilele de la început o mulțime de expați au fugit. Eu am decis să rămân – după discuții avute cu familia și cu angajatorii mei – pentru că după ce am cântărit cu atenție situația am ajuns la concluzia că exista un risc mult mai mare să mă îmbolnăvesc dacă plec, și să-i infectez pe alții la rândul meu, decât dacă aș sta locului. Am făcut tot posibilul (și încă îl fac) să nu las panica să mă copleșească. Încerc să gândesc rațional, să văd rezultatele, și să țin în permanență legătura cu cei de acasă.

Lucrurile încep să-și revină la normal. Încet, da, dar vedem lumina de la capătul tunelului. Regulile sunt încă în picioare și oamenii le respectă pentru că-și doresc să treacă cu bine peste acest coșmar. Au înțeles că fără cooperare nu se ajunge nicăieri, că nimeni nu trăiește de unul singur și că siguranța fiecăruia depinde de cei din jur.

Azi mi-am luat inima în dinți și m-am dus să mă tund. Începeam să arăt așa cum mă simt, și nu se cade. Din momentul în care am intrat în salon mi s-a luat temperatura, m-am dezinfectat pe mâini, am completat un tabel cu numele, numărul de telefon și temperatura pe care o aveam (36.4). Abia apoi s-au apucat de mine.

Iată, deci, că fără a impune și a respecta niște reguli clare, fără echivoc, nu avem scăpare. Virusul acesta ucide. Ucide urât. Se întinde ca focul prin iarba uscată. Luați voi măsurile de bun simț pe care autoritățile nu sunt în stare să le ia. Respectați ce vi se spune, stați acasă, nu vă expuneți și nu îi expuneți pe cei din jurul vostru! Folosiți săpunul și apa caldă, dezinfectante și măști. Fiți la curent cu tot ce se petrece, dar nu reacționați hrăniți de de panică, de teoriile conspirației sau de nepăsare. Vă spun din nou, cu mâna pe inima-mi mult prea încercată deja, rezultatele se văd aici.

Aveți grijă! Cristina Elekes

Lasă un răspuns